Despre anumite variabile
Suntem
De mic copil stiam ca sunt altfel. Eram altfel, sunt altfel. Era noapte la trecerea dintre ani si eram pe balcon priving cum lumini si zgomote perturbau o seara calma; priveam spre camera ce o lasasem in urma, plina de oameni in continua miscare printre sticle de alcool si petele inca proaspete de bautura varsate pe covor, ca doar daca e dezmat sa fie atunci pana la capat. Eu nu vedeam pe nimeni, eram static si nu mai recunosteam nici o figura; "Nu am loc aici, nu stiu cine sunt oamenii acestia"...
Era ceva parca animalic in mine ce dorea sa se alature veseliei pe baza de aburi ceva ce dorea sa se alature turmei. Pentru o clipa, alcoolul dizolva linia intre om si zeu, dar orice evadare are un pret pe care nu il mai platim doar noi singuri. Dar, daca mai exista vreo diferenta intre un introvertit sau un extrovertit, alcoolul o rezolva.
In aceea clipa in care in mine se dadea lupta dintre ratiune si instinct am realizat cu adevarat cat sunt de singur. Nu cautam fumul care sa imi inlature simturile sau bautura care sa imi tai lanturile. Era ceva lasciv in felul in care se dansau, nu puteam sa imi opresc privirea; in clipa urmatoare unul dintre ei iese afara pe balcon si ii face vant moralei urinand de pe balcon. Bunul simt i s-a alaturat curand, vomand de pe balcon.
Dar o mica paranteza in timp acum; nu am inteles niciodata aceasta fiinta moderna, adolescentina, ce se lafaie in libertate, sadica in bataia ei din aripi. Imi asum dreptul sa judec. Am cunoscut multi oameni, dar nici unul dintre ei nu a scapat de "trafic"; fie ca e vorba de trafic de morala ce i-a tinut pasager intre decadere si o noua zi, fie ca e vorba de trafic ce i-a impins in alcool si droguri ca o solutie la tot ceea ce dorea sa fie dat uitarii.
Libertatea sta in puterea de a ne distruge pentru o viata mai buna? Libertatea sta pe linia dintre a fi una cu societatea si dorinta de a fi diferit? Pe oricine ai intreba, raspunsul e acelasi: libertatea e tot ceea ce ma face sa simt ca traiesc, tot ceea ce afirma ca eu exist si ma supun doar corpului meu care cere si sufletului meu care doreste.
Generalizez dar poate gresesc; poate exagerez deci sunt indoielnic; nu inteleg deci probabil sunt neinteles. Asa ajung sa ma intreb cine sunt eu si asa ajung sa ma compar cu altii. Poate e de vina doar varsta, poate e timpul. In aceste clipe moderne, unde mastile au evoluat de la obiecte de scena in fiinte in libera miscare, am fost invatati sa traim in comparatie cu ceilalti si asa ajungem sa nu mai stim cine suntem. Si atunci, prin libertate, ne zbatem fie sa ne descoperim fie sa ne pierdem; ambele functioneaza si ne fac diferiti. Nu se mai apreciaza timpul de unul singur, ne sperie sa fim doar cu noi insine pentru ca sa fim sinceri, nu ne prea convine cat adevar ne spunem cand nu ne priveste nimeni.
Ai observat cat de mult cautam sa stam jos oriunde am mergem? La scoala in banca, pe strada pe banca, la betie sub banca; ne place. In momentul in care sezi devii doar un anonim cu o privirea; mai avem oare ceva de spus sau ceva de demonstrat? Nu prea, pentru ca nu ne mai intereseaza ce spun sau ce vad altii; dar de noi insine ne mai pasa? Nu prea. A trecut vremea descoperirilor si a venit era umbrelor. Dansati umbrelor, sunteti papusi fara ata, lasati toate sa treaca prin voi fara a retine un gram si nu va lasati atinse. Dar atunci nu va inflacarati cand simtitit ca nu aveti libertate si incepeti sa mai impartiti cate o lacrima.
Deci sunt diferit sau nu? Mai conteaza? Omul care a pus un corn in capul unui cal si l-a numit inorog era un om destept. Era diferit.Tu esti? Vrei sa te mint sau sa iti spun adevarul? Mai e vreo diferenta? Ce vreau sa fac momentan e sa distrug nu sa construiesc. Sa te dezbrac pana la suflet si sa vad si sa vad daca esti diferit sau daca esti ceva despre care s-a scris deja. In ceea ce ma priveste pe mine, va rog sa imi dati un corn ca sa fiu o fictiune.
De mic copil stiam ca sunt altfel. Eram altfel, sunt altfel. Era noapte la trecerea dintre ani si eram pe balcon priving cum lumini si zgomote perturbau o seara calma; priveam spre camera ce o lasasem in urma, plina de oameni in continua miscare printre sticle de alcool si petele inca proaspete de bautura varsate pe covor, ca doar daca e dezmat sa fie atunci pana la capat. Eu nu vedeam pe nimeni, eram static si nu mai recunosteam nici o figura; "Nu am loc aici, nu stiu cine sunt oamenii acestia"...
Era ceva parca animalic in mine ce dorea sa se alature veseliei pe baza de aburi ceva ce dorea sa se alature turmei. Pentru o clipa, alcoolul dizolva linia intre om si zeu, dar orice evadare are un pret pe care nu il mai platim doar noi singuri. Dar, daca mai exista vreo diferenta intre un introvertit sau un extrovertit, alcoolul o rezolva.
In aceea clipa in care in mine se dadea lupta dintre ratiune si instinct am realizat cu adevarat cat sunt de singur. Nu cautam fumul care sa imi inlature simturile sau bautura care sa imi tai lanturile. Era ceva lasciv in felul in care se dansau, nu puteam sa imi opresc privirea; in clipa urmatoare unul dintre ei iese afara pe balcon si ii face vant moralei urinand de pe balcon. Bunul simt i s-a alaturat curand, vomand de pe balcon.
Dar o mica paranteza in timp acum; nu am inteles niciodata aceasta fiinta moderna, adolescentina, ce se lafaie in libertate, sadica in bataia ei din aripi. Imi asum dreptul sa judec. Am cunoscut multi oameni, dar nici unul dintre ei nu a scapat de "trafic"; fie ca e vorba de trafic de morala ce i-a tinut pasager intre decadere si o noua zi, fie ca e vorba de trafic ce i-a impins in alcool si droguri ca o solutie la tot ceea ce dorea sa fie dat uitarii.
Libertatea sta in puterea de a ne distruge pentru o viata mai buna? Libertatea sta pe linia dintre a fi una cu societatea si dorinta de a fi diferit? Pe oricine ai intreba, raspunsul e acelasi: libertatea e tot ceea ce ma face sa simt ca traiesc, tot ceea ce afirma ca eu exist si ma supun doar corpului meu care cere si sufletului meu care doreste.
Generalizez dar poate gresesc; poate exagerez deci sunt indoielnic; nu inteleg deci probabil sunt neinteles. Asa ajung sa ma intreb cine sunt eu si asa ajung sa ma compar cu altii. Poate e de vina doar varsta, poate e timpul. In aceste clipe moderne, unde mastile au evoluat de la obiecte de scena in fiinte in libera miscare, am fost invatati sa traim in comparatie cu ceilalti si asa ajungem sa nu mai stim cine suntem. Si atunci, prin libertate, ne zbatem fie sa ne descoperim fie sa ne pierdem; ambele functioneaza si ne fac diferiti. Nu se mai apreciaza timpul de unul singur, ne sperie sa fim doar cu noi insine pentru ca sa fim sinceri, nu ne prea convine cat adevar ne spunem cand nu ne priveste nimeni.
Ai observat cat de mult cautam sa stam jos oriunde am mergem? La scoala in banca, pe strada pe banca, la betie sub banca; ne place. In momentul in care sezi devii doar un anonim cu o privirea; mai avem oare ceva de spus sau ceva de demonstrat? Nu prea, pentru ca nu ne mai intereseaza ce spun sau ce vad altii; dar de noi insine ne mai pasa? Nu prea. A trecut vremea descoperirilor si a venit era umbrelor. Dansati umbrelor, sunteti papusi fara ata, lasati toate sa treaca prin voi fara a retine un gram si nu va lasati atinse. Dar atunci nu va inflacarati cand simtitit ca nu aveti libertate si incepeti sa mai impartiti cate o lacrima.
Deci sunt diferit sau nu? Mai conteaza? Omul care a pus un corn in capul unui cal si l-a numit inorog era un om destept. Era diferit.Tu esti? Vrei sa te mint sau sa iti spun adevarul? Mai e vreo diferenta? Ce vreau sa fac momentan e sa distrug nu sa construiesc. Sa te dezbrac pana la suflet si sa vad si sa vad daca esti diferit sau daca esti ceva despre care s-a scris deja. In ceea ce ma priveste pe mine, va rog sa imi dati un corn ca sa fiu o fictiune.
Comentarii
Trimiteți un comentariu