"Tu nu esti mort, tu esti in ratacire, suflet al nostru care atata plangi" Dante
Cu ochii intredeschisi ( subcapitolul 2 )
Am cazut precum o cometa, invaluit in flacari si vise, dar prabusirea mea nu a cauzat nici o rana pamantului, el m-a primit calduros, cu bratele deschise, gata sa imi serveasca drept casa, drept meleaguri parintesti, un refugiu pana in ziua cand aripile mi se vor reface, si voi fi pregatit din nou sa devin pretendent la paradis. Stau in genunchi, cu palmele pe pamant, cu ochii intredeschsi, pentru ca nu sunt pregatit inca sa platesc pretul pentru a privi in sus. Deschid ochii, prima raza de soare imi palmuieste chipul si ma speriu ca obrazul imi arde. Asa am cunoscut primul rasarit de dupa ploaie.
Nu sunt singur se pare, mai vad si alte siluete ratacind prin tenebrele ce acum prind viata, dar ma sperie ceva, e atat de liniste. Se pare ca toti ne-am abandonat conditia de miracol, dar ma intreb cati dintre noi vor mai reusi sa zboare din nou, si catora dintre noi li se vor topi aripile, si isi vor azvarli visele in prabusirea din care, a doua oara nu se vor mai ridica.
Multi ochi ma privesc acum, iar eu stau in fata lor gol, puternic si fara intentia de a ceda. Cu ce drept ma fixeaza ei cu dorinta de a ma submina, cand eu exist si asta e o afirmatie ce ar trebui sa ii zguduie; stau pregatit sa le primesc pietrele ce ar vrea sa imi zdrobeasca trupul si sagetile ce ar trebui sa imi tinteasca sufletul ce vrea sa traiasca. Eu afirm ca sunt aici si nu voi pleca pana cand nu va fi timpul
Desigur ca acum nu mai am aripi ca sa ii eclipsez si nici puterea sa ii sterg cu o simpla cadere de sabie, dar stii ce? Niciodata nu mi-a fost acesta scopul, eu am ales sa traiesc printre voi, prin mine sa va educ dorinta de a vrea, de a avea si de a cere mai mult. Poate unii mi-ati urmarit traiectoria descendenta si v-ati pus dorinte pe steaua cazatoare. Sper sa nu dezamagesc, dar ar fi gresit sa sustin ca am venit sa va aduc salvare. Eu am venit pentru a fi eu. Daca cumva cealalta jumatate a creatiei isi va hrani inspiratia din mine, nu pot decat sa zambesc. Nu accept cumva sa fiu un monument, pentru ca acum sunt uman, iar piatra si fierul nu imi pot servi drept incapere pentru sufletul meu, rebel cu o cauza.
Nu trebuie sa existe dorinta de salvare decat prin tine insuti. Tu pe tine te.
Cu ochii intredeschisi ( subcapitolul 2 )
Am cazut precum o cometa, invaluit in flacari si vise, dar prabusirea mea nu a cauzat nici o rana pamantului, el m-a primit calduros, cu bratele deschise, gata sa imi serveasca drept casa, drept meleaguri parintesti, un refugiu pana in ziua cand aripile mi se vor reface, si voi fi pregatit din nou sa devin pretendent la paradis. Stau in genunchi, cu palmele pe pamant, cu ochii intredeschsi, pentru ca nu sunt pregatit inca sa platesc pretul pentru a privi in sus. Deschid ochii, prima raza de soare imi palmuieste chipul si ma speriu ca obrazul imi arde. Asa am cunoscut primul rasarit de dupa ploaie.
Nu sunt singur se pare, mai vad si alte siluete ratacind prin tenebrele ce acum prind viata, dar ma sperie ceva, e atat de liniste. Se pare ca toti ne-am abandonat conditia de miracol, dar ma intreb cati dintre noi vor mai reusi sa zboare din nou, si catora dintre noi li se vor topi aripile, si isi vor azvarli visele in prabusirea din care, a doua oara nu se vor mai ridica.
Multi ochi ma privesc acum, iar eu stau in fata lor gol, puternic si fara intentia de a ceda. Cu ce drept ma fixeaza ei cu dorinta de a ma submina, cand eu exist si asta e o afirmatie ce ar trebui sa ii zguduie; stau pregatit sa le primesc pietrele ce ar vrea sa imi zdrobeasca trupul si sagetile ce ar trebui sa imi tinteasca sufletul ce vrea sa traiasca. Eu afirm ca sunt aici si nu voi pleca pana cand nu va fi timpul
Desigur ca acum nu mai am aripi ca sa ii eclipsez si nici puterea sa ii sterg cu o simpla cadere de sabie, dar stii ce? Niciodata nu mi-a fost acesta scopul, eu am ales sa traiesc printre voi, prin mine sa va educ dorinta de a vrea, de a avea si de a cere mai mult. Poate unii mi-ati urmarit traiectoria descendenta si v-ati pus dorinte pe steaua cazatoare. Sper sa nu dezamagesc, dar ar fi gresit sa sustin ca am venit sa va aduc salvare. Eu am venit pentru a fi eu. Daca cumva cealalta jumatate a creatiei isi va hrani inspiratia din mine, nu pot decat sa zambesc. Nu accept cumva sa fiu un monument, pentru ca acum sunt uman, iar piatra si fierul nu imi pot servi drept incapere pentru sufletul meu, rebel cu o cauza.
Nu trebuie sa existe dorinta de salvare decat prin tine insuti. Tu pe tine te.
Comentarii
Trimiteți un comentariu