Primul capitol
Cateva randuri din primul capitol care l-am inceput aseara, cu asta dau startul
Paradis si Dincolo de tine
Cap I
"Pana cand soarele va rasari si pentru voi, tenebrelor" Mihai
Ploaie in Paradis ( subcapitolul 1 )
A nega, Neg. Negatie.Negativ.Negativitate. Sunt un om pustiu, in mine inchis, sub cer deschis in paradis.
Nu mai exista paradis, cel putin nu pe pamant. Iar eu sunt gol si cad incendiat, dinspre cer iar inspre rai, strapuns,iubit,insangerat, hranind vise fara de grai. Cu aripi frante, cad infrant, spre raiul ce-l numim pamant, secat acum de orice avant, aripile mele de hartie udate de prea multe ploi. Asta a ajuns sa insemne sa fi uman? Sa traiesti aici jos, printre vulturii care mananca inconsumabilele inimi, sa fiu un erou care nu se arunca in batalie, de teama ca ar putea pierde nimic sau ca ar putea castiga totul?
Cutreier acest teritoriu vast, in cautare de refugiu si de compasiune sa imi vindece ranile, aripile le-am abandonat pentru ca responsabilitatea era prea mare. Fug de umbrele ce odinioara le infruntam victorios, ma pierd prin ploaie pentru ca pasii mei sunt stersi de dorinta de a uita. Port in inima o dorinta de eliberare din efemerul fibrelor ce imi imbraca acum sufletul gol, dar ma feresc parca inconstient de orice sansa de a-i oferii inimii mele un nou set de aripi.
Am pornit intr-o aventura in acest spatiu inca necucerit, am pornit sa imi caut zambetul, si prin zambet, fericirea. Eu, fiinta ce acum apartin tangibilului, sunt in cautare de o conditie abstracta, in cautare de aceasta mare pulsiune a vietii, ce inainte o primisem gratis, dar nu o intelegeam. Marile pulsiuni ale vietii au toate la baza un esec, ce le face mai puternice, iar eu m-am simtit parca incomplet in paradis, asa ca iti multumesc ca mi-ai daruit sansa sa imi completez golurile dupa care visele mele tanjeau.
Simteam oarecum ca in utopie nu exista motivatie pentru zambet, pentru ca nu a existat niciodata suferinta, care sa dea nastere dorintei de a fi erou, exista un gol ce doar absolutul il putea crea. Nu sunt zeu sau ma rog, nu mai sunt zeu acum, pentru ca am ales refugiul in fiinta, pentru a descoperii ce a existat inainte sa prind eu aripi, pentru a ma descoperi, pentru ca atunci cand sunt pregatit, sa ma intorc o flacara mai puternica, deoarece am devenit miracolul, un destin ce inainte de a cadea, nu il castigasem prin mine insumi.
Si imi e frica, si imi e frig, ma doare si ma simt rece, udat de ploi si fugarit de umbre. Dar acum soarele rasare, si e timpul pentru primul pas. Din pacate, nisipul timpului fuge mai repede decat mine, clepsidra s-a intors si trecutul deja a dat nastere primei amintiri: sunt aici ca sa fiu. Din fericirea, port in mine un dar ce timpul nu il poseda, viata, asa ca desi nisipul mi se scurge prin vene, cu fiecare bataie, inima mea tanjeste, mintea mea flamanzeste de curiozitate, iar sufletul meu se cere reaprins.
Eu nu sunt ca tine, timp ce nu cunosti conditia de fiinta, care traiesti doar pentru ca eu exist, care imi rapesti respiratii doar ca inima ta mecanica sa bata fara rost, tu dainui doar pentru ca eu iti dau scop. Fara mine esti doar un lucru trist, pana cand iti intind mana sa te ridici de pe jos ca sa poti si tu zambi, ca sa iti pot darui amintiri si vise, iar tu in schimb, imi vei oferii prezentul, ca sa pot creea regretul si speranta.
"Tu nu esti mort, tu esti in ratacire, suflet al nostru care atata plangi" Dante
Cu ochii intredeschisi ( subcapitolul 2 )
Paradis si Dincolo de tine
Cap I
"Pana cand soarele va rasari si pentru voi, tenebrelor" Mihai
Ploaie in Paradis ( subcapitolul 1 )
A nega, Neg. Negatie.Negativ.Negativitate. Sunt un om pustiu, in mine inchis, sub cer deschis in paradis.
Nu mai exista paradis, cel putin nu pe pamant. Iar eu sunt gol si cad incendiat, dinspre cer iar inspre rai, strapuns,iubit,insangerat, hranind vise fara de grai. Cu aripi frante, cad infrant, spre raiul ce-l numim pamant, secat acum de orice avant, aripile mele de hartie udate de prea multe ploi. Asta a ajuns sa insemne sa fi uman? Sa traiesti aici jos, printre vulturii care mananca inconsumabilele inimi, sa fiu un erou care nu se arunca in batalie, de teama ca ar putea pierde nimic sau ca ar putea castiga totul?
Cutreier acest teritoriu vast, in cautare de refugiu si de compasiune sa imi vindece ranile, aripile le-am abandonat pentru ca responsabilitatea era prea mare. Fug de umbrele ce odinioara le infruntam victorios, ma pierd prin ploaie pentru ca pasii mei sunt stersi de dorinta de a uita. Port in inima o dorinta de eliberare din efemerul fibrelor ce imi imbraca acum sufletul gol, dar ma feresc parca inconstient de orice sansa de a-i oferii inimii mele un nou set de aripi.
Am pornit intr-o aventura in acest spatiu inca necucerit, am pornit sa imi caut zambetul, si prin zambet, fericirea. Eu, fiinta ce acum apartin tangibilului, sunt in cautare de o conditie abstracta, in cautare de aceasta mare pulsiune a vietii, ce inainte o primisem gratis, dar nu o intelegeam. Marile pulsiuni ale vietii au toate la baza un esec, ce le face mai puternice, iar eu m-am simtit parca incomplet in paradis, asa ca iti multumesc ca mi-ai daruit sansa sa imi completez golurile dupa care visele mele tanjeau.
Simteam oarecum ca in utopie nu exista motivatie pentru zambet, pentru ca nu a existat niciodata suferinta, care sa dea nastere dorintei de a fi erou, exista un gol ce doar absolutul il putea crea. Nu sunt zeu sau ma rog, nu mai sunt zeu acum, pentru ca am ales refugiul in fiinta, pentru a descoperii ce a existat inainte sa prind eu aripi, pentru a ma descoperi, pentru ca atunci cand sunt pregatit, sa ma intorc o flacara mai puternica, deoarece am devenit miracolul, un destin ce inainte de a cadea, nu il castigasem prin mine insumi.
Si imi e frica, si imi e frig, ma doare si ma simt rece, udat de ploi si fugarit de umbre. Dar acum soarele rasare, si e timpul pentru primul pas. Din pacate, nisipul timpului fuge mai repede decat mine, clepsidra s-a intors si trecutul deja a dat nastere primei amintiri: sunt aici ca sa fiu. Din fericirea, port in mine un dar ce timpul nu il poseda, viata, asa ca desi nisipul mi se scurge prin vene, cu fiecare bataie, inima mea tanjeste, mintea mea flamanzeste de curiozitate, iar sufletul meu se cere reaprins.
Eu nu sunt ca tine, timp ce nu cunosti conditia de fiinta, care traiesti doar pentru ca eu exist, care imi rapesti respiratii doar ca inima ta mecanica sa bata fara rost, tu dainui doar pentru ca eu iti dau scop. Fara mine esti doar un lucru trist, pana cand iti intind mana sa te ridici de pe jos ca sa poti si tu zambi, ca sa iti pot darui amintiri si vise, iar tu in schimb, imi vei oferii prezentul, ca sa pot creea regretul si speranta.
"Tu nu esti mort, tu esti in ratacire, suflet al nostru care atata plangi" Dante
Cu ochii intredeschisi ( subcapitolul 2 )
Comentarii
Trimiteți un comentariu