Sa incepem. Am zabovit destul.
Capitolul 1
Totul e uimitor si nimeni nu e fericit. Nu am stiut cum sa incep asa ca am ales aceste cuvinte pe care le-am vazut candva pe un tricou.
Nu e uimitor cum a ajuns lumea in ziua de azi? Inca o putem numi rasa umana, pentru cat timp insa, nu stiu. Totul pare sa avanseze rapid, dar in acelasi timp parca totul sta pe loc, sau mai rau, lucrurile par sa mearga inapoi. Am ajuns sa ne contruim toata viata bazata pe timp, pe durata, un plan construit si gandit pana la ultima milisecunda.
Nu voi intelege niciodata ( si nici nu as vrea ) pe cei care vor sa stie cu exactitate data sfarsitului lumii, sau a sfarsitului lor. Ei cred oare ca asa isi vor organiza mai bine timpul daca stiu clipa in care ceasul se va opri cu un ultim sunet surd? Eu personal, cred doar ca se vor insela pe sine, pentru ca se vor baza pe o organizare personala, o persoana impotriva universului, iar din pacate, poate universul nu va vrea sa te asculte.
Din pacate, timpul nu e una dintre puterile omenesti. Din pacate sau din fericire? Singurul motiv pentru care as accepta ca timpul sa fie o putere, este daca am putea sa oprim timpul pentru maxim o secunda, pentru ca clipa care conteaza sa fie prelungita cu inca o bataie de inima.
Omul are doar doua puteri. De a crea si de a distruge; omul poate sa iubeasca sau sa ucida, sa atraga sau sa respinga. Eu consider asta suficient, pentru ca ramificatiile sunt infinite, posiblitatile nelimitate, omul poate fi neant, sau poate fi lumina.
Ne putem petrece toata viata facand absolut nimic, sau ne putem petrece toata viata facand absolut tot ce ne sta in putinta. Putem exista sau nu, putem alege sau putem lasa pe altii sa aleaga pentru noi, putem reusi sau putem da gres. E minunat, e incredibil. Unul dintre cele mai frumoase lucruri despre viata e ca nu trebuie sa fie repetitiva; trebuie doar sa fie.
mi.shooo@yahoo.com
Capitolul 1
Totul e uimitor si nimeni nu e fericit. Nu am stiut cum sa incep asa ca am ales aceste cuvinte pe care le-am vazut candva pe un tricou.
Nu e uimitor cum a ajuns lumea in ziua de azi? Inca o putem numi rasa umana, pentru cat timp insa, nu stiu. Totul pare sa avanseze rapid, dar in acelasi timp parca totul sta pe loc, sau mai rau, lucrurile par sa mearga inapoi. Am ajuns sa ne contruim toata viata bazata pe timp, pe durata, un plan construit si gandit pana la ultima milisecunda.
Nu voi intelege niciodata ( si nici nu as vrea ) pe cei care vor sa stie cu exactitate data sfarsitului lumii, sau a sfarsitului lor. Ei cred oare ca asa isi vor organiza mai bine timpul daca stiu clipa in care ceasul se va opri cu un ultim sunet surd? Eu personal, cred doar ca se vor insela pe sine, pentru ca se vor baza pe o organizare personala, o persoana impotriva universului, iar din pacate, poate universul nu va vrea sa te asculte.
Din pacate, timpul nu e una dintre puterile omenesti. Din pacate sau din fericire? Singurul motiv pentru care as accepta ca timpul sa fie o putere, este daca am putea sa oprim timpul pentru maxim o secunda, pentru ca clipa care conteaza sa fie prelungita cu inca o bataie de inima.
Omul are doar doua puteri. De a crea si de a distruge; omul poate sa iubeasca sau sa ucida, sa atraga sau sa respinga. Eu consider asta suficient, pentru ca ramificatiile sunt infinite, posiblitatile nelimitate, omul poate fi neant, sau poate fi lumina.
Ne putem petrece toata viata facand absolut nimic, sau ne putem petrece toata viata facand absolut tot ce ne sta in putinta. Putem exista sau nu, putem alege sau putem lasa pe altii sa aleaga pentru noi, putem reusi sau putem da gres. E minunat, e incredibil. Unul dintre cele mai frumoase lucruri despre viata e ca nu trebuie sa fie repetitiva; trebuie doar sa fie.
mi.shooo@yahoo.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu